Sunt şi eu româncă. Am crezut şi eu că trebuie să lucrez undeva, indiferent de salariu sau de condiții. Mi s-a insuflat şi mie această idee mediocră cum că trebuie să mă conformez, să muncesc ca toți ceilalți, chiar dacă nu sunt recompensată pe măsură. Cu toții suntem conduși de societatea în care trăim. Ni se spune de mici că e bine să lucrăm, pentru a ne dezvolta personal şi profesional, să acceptăm condițiile şefului fără să ripostăm pentru că el "ne dă de mâncare". S-a dorit dintotdeauna să ni se inducă ideea că şeful este un fel de Dumnezeu pentru angajat, acesta din urmă supunându-se lui. Angajatul trebuie să fie ascultător, să lucreze cu patos în folosul celui care conduce, în speranța falsă că va evolua şi el cândva. Ok, faci voluntariat, participi la diverse internshipuri pentru a îți dezvolta abilitățile şi pentru a-ți deschide un drum în carieră, dar odată angajat vrei şi tu să ai o satisfacție materială de pe urma satisfacției de a te fi dezvoltat intelectual.
Indiferent ce ar spune unii sau alții, toți avem nevoie de bani. Bani pentru a putea trăi măcar decent: bani pentru mâncare, bani pentru întreținere, bani pentru transport, bani pentru distracție, bani pentru sănătate şi aşa mai departe. Dar românul, când e șef, strânge doar pentru sine. De ce oare economia țării s-a dus derâpă şi există o discrepanță atât de mare între bogați şi săraci? S-a demonstrat, prin mai multe studii, că lucrăm pe aceleaşi posturi, dar cu salarii diferite. Pentru că şefii fac ce vor, că doar sunt şefi. În fine, toți oamenii îşi doresc să atingă un nivel de trai confortabil, iar banii sunt un factor important în acest proces. Nu poți să îi dai unui om salariul minim pe economie şi să ai şi pretenția să fie mulțumit, să lucreze cu dăruire pentru tine şi să fie fericit. În definitiv, e foarte important să ştii că eşti apreciat cum se cuvine de către companie şi să fii motivat de un "salariu motivant".
Toți angajatorii se folosesc de expresii demult expirate pentru a ne atrage, printre care şi aceasta - "echipă dinamică, tânără". Dar asta poate însemna orice, chiar şi un grup de persoane care aleargă dintr-o cameră în alta sau mai mult, copiii şefului prin birou. Şi eu aş fi râs, dar nu e o glumă, căci am experimentat această situație chinuitoare. Tot asta poate însemna şi multe țipete, multe ore suplimentare plătite foarte puțin sau chiar deloc. Sigur, este bine să fii energic, însă nu întotdeauna energia este o garanție a eficienței. Ce, dacă nu eşti dinamic înseamnă că nu faci treabă bună?
Pe de altă parte, încă de la început suntem mințiți de angajatori cu expresia "posibilități de avansare în carieră". Ce glumă bună, nu? Ştii ce îți transmit ei prin asta? Că vei avea mult mai multe sarcini de făcut, decât prevede fişa postului, prin combinarea mai multor posturi într-unul singur. Şi tu, dacă vrei să avansezi va trebui să te implici în toate. Înțeleg că se preferă să se dea un singur salariu şi nu două, dar cine este dispus să muncească 20 de ore pe zi pentru firmă? Oameni fără viață...În acest ritm pierzi trei sferturi din viață făcând bani pentru alții, ca să poți şi tu să-ți permiți o chirie şi alte cheltuieli zilnice.
Am mai observat pe propria piele că şefilor nu le plac experții şi oamenii cu experiență. Asta în cazul firmelor mici. De ce? Păi când ai experiență, nu poți fi manipulat prea uşor şi bineînțeles ceri mai mulți bani. Mai e şi ideea cu ”angajatul model”. Mă laşi? Asta e ceva de genul pupatului şefilor în fund. În general, vii la muncă pentru a supraviețui. Prea puțini fac ceea ce le place, ceva în care cred cu adevărat şi care le face plăcere, pentru că de obicei lucrurile acestea nu aduc profit. Şi dacă mai e și cazul în care nu primești nici măcar un bonus, o primă, ceva, atunci totul devine o corvoadă zilnică.
Concluziile mele sunt următoarele:
- angajatorii cred că nu mai e nimeni ca ei pe piață, că ei sunt primii și ultimii din viața noastră de muncitori calificați;
- ca să îți fie bine trebuie să le suprorți orice, chiar dacă în Codul Muncii se spune clar că trebuie să asigure un mediu de lucru favorabil;
- cred că după ei nu mai există viață și vor să te exploateze la maxim;
- ei vor să îți dai și sufletul pentru afacerea lor și să militezi pentru ceea ce fac non-stop;
- îți calcă și demnitatea în picioare dacă este nevoie să își salveze pielea;
- nu contează niciodată ceea ce ai făcut bine, ci doar greșelile pentru care trebuie să plătești.
Oricum suntem țara care muncește cel mai mult din Europa şi care este plătită cel mai puțin. Ce să mai, suntem o țară muncitoare. Suntem obișnuiți să muncim mult şi orice și cu buzunarul gol. Am zis!
Sursa foto: Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu