marți, 1 iunie 2021

Sărbătorește copilăria!

 

Ziua copilului…este o zi care mă duce cu gândul la copilăria mea, la copilăria tuturor, acea perioadă fără griji, când totul din jur pare ireal de frumos şi uşor. Copilul din mine încă îşi mai aduce aminte de zilele vesele, de clipele de neuitat în care totul părea să fie aşa cum voiam eu, când nu aveam alte griji decât să mănânc şi să mă joc cu alţi copii. Acum, însă, totul pare desprins dintr-o poveste fantastică, dintr-un vis desprins din Rai...




   Copilăria este singurul paradis pierdut, dar care îl purtăm veşnic în suflet! (Citat preluat)

Ei bine, cu această ocazie a serbării zilei copilului, vreau să vă amintesc cum este să fii copil şi să vă îndemn cu toată inima să fiţi şi voi copii măcar pentru o zi, de 1 iunie. Niciodată să nu vă pierdeţi inocenţa aceea unică a copilăriei şi mai ales puterea nebănuită de a visa imposibilul, pentru că totul  este posibil oricât de greu ar fi, dragii mei.

 

   În viaţă nu contează câţi ani ai, ci câtă viaţă ai pus în anii tăi!(Citat preluat)

Totul este să crezi, să dai frâu liber imaginaţiei şi sufletului să zboare, iar în cele din urmă să laşi mintea să te ajute să-ţi îndeplineşti visul. Asemenea unui copil care vrea foarte mult o jucărie şi nu se lasă până nu o are prin orice mijloace, fie că e vorba de zvârcolire și plâns, fie prin trudă,  aşa şi tu să râvneşti la imposibil și să faci eforturi sincere în acest demers. Asemenea unui copil, trebuie să fii mulțumit cu ce ai și să râzi fără motiv, să nu stai locului niciodată și să te agiți în căutarea mijloacelor fericirii, să insiști pentru ce îți dorești cu adevărat pentru a se îndeplini. Cu alte cuvinte, nu trebuie niciodată să ne dăm bătuţi în viaţă.

 

   Mai totdeauna, copilăria trezeşte în sufletul omului adesea un sentiment de tristeţe, de melancolie, deoarece ea este regatul apus, unde toată lumea este fericită, unde frumoasele poveşti prind viaţă. Totuşi, atunci când eşti copil vrei să fii mare, iar când eşti mare vrei să redevii copilul de altă dată. Dar ai ocazia să rămâi mereu copil dacă crezi cu adevărat în tine. Aşa cum natura se trezeşte mereu la viaţă pimăvara aşa şi spiritul copilului din tine se poate retrezi oricând şi eu vă spun că nu e greu. Ziua Internaţională a Copilului este un minunat prilej de a-i sărbători pe cei mici, dar şi pe cei mari care mai cred în libertatea eternă a spiritului copilăriei. Joacă-te! 

 

   Suntem cu toţii obişnuiţi să trăim într-o lume schimbătoare, care depinde întotdeauna de altcineva sau de altceva. Ce ar fi ca măcar în această zi specială să retrăim sentimentele pure din copilărie, să trăim pentru noi inşine? Ar fi să facem şi pentru noi ceva, chiar un lucru aparent banal, dar care să fie important pentru sufletul nostru, ce tânjeşte mereu după ceva măreţ. Eu cred că asta înseamnă copilăria: vârsta în care avem curajul să ne exprimăm liber, să greșim și să o luăm de la capăt cu zâmbetul pe buze, să putem fi altfel, să putem schimba ceva, să ne luăm la joacă cu toții.  Noi, copiii suntem sufletul societăţii în care trăim. Toţi copiii sunt spontani, naturali în ceea ce fac şi noi, toţi, trebuie să fim la fel de nebunatici sau romantici, ambiţioşi, puşi pe şotii, ori melancolici câteodată.

 

   Viaţa este minunată, trebuie doar să vedem lucrurile bune din ea....haideţi să profităm din plin de acest dar nepreţuit. De ce să fie copilăria singurul moment al vieții în care trăim totul la maximă intensitate, când l-am putea prelungi la infinit, dacă credem cu tărie în el? Ne putem întâlni și lupta mereu cu balaurul cel cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea rea pe care să o învingem; putem fi oricând eroiii preferați din filme sau din benzile desenate și să salvăm lumea printr-o faptă bună; putem vizita orice loc din lume chiar și cu ochii minţii şi să ne simțim împliniți; putem găsi oricând merele de aur și să ne îmbogățim sufletește. Putem iubi sincer. Cel mai important lucru este să putem fi mereu aproape de Dumnezeu. Nu trebuie să lăsăm anii să ne distrugă aceste momente pure în care plângem sau râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva minute, în care iubim pe toată lumea din jurul nostru.


   Vă îndemn pe toţi să credeţi veşnic în puterea copilului din noi și să zâmbiţi mereu, să vă iubiţi cu detaşare unii pe alţii şi să nu uitaţi de tărâmul magic al copilăriei, vârsta marilor speranţe, a viselor fără graniţe, a sincerităţii absolute.


   Dacă purtaţi mereu toate aceste lucruri cu voi, care compun copilăria nu veţi îmbătrâni niciodată!😀

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu