Agonie...

 Voi fi vreodata fericita sau multumita pe deplin?

 

Asta cred ca e intrebarea multora dintre noi, ascunsa adanc in suflet si ramasa asa in aer, fara raspuns…tot cautand o explicatie, un motiv, o speranta in altceva, chiar daca le e bine sau cel putin nu le e prea rau.

Uneori cred ca intreaga viata e o agonie sub toate fetele ei. E ca o agonie dupa ceva. Avem parte de agonie in iubire atunci cand suferim, caci iubire fara suferinta nu exista.  Agonie in sanatate atunci cand suntem bolnavi, caci nimeni nu e sanatos tun.  Agonie la munca in fiecare zi asteptand raspalata eforturilor depuse pentru rezolvarea sarcinilor la timp, chiar daca nu sunt neaparat pe placul nostru, caci slujba perfecta nu exista. Agonie in trafic atunci cand e infernal, agonie in casa atunci cand e goala, agonie peste tot si in toate. Agonia problemelor parca acopera ca un val rece orice picatura de fericire, care se strecoara timida printre crapaturi. De ce aceasta stare? Exista cu adevarat sau e doar in mintea noastră? Ne place sa deplangem aceasta agonie de orice fel inloc sa fim fericiti asa cum suntem, unde suntem, cu cine suntem? Nu știu…..

 

Suntem la scoala si nu ne convine. Stam acasa si nu ne e bine. Muncim si tot nu suntem multumiti. Suntem mici si vrem sa  creștem. Suntem mari si vrem sa fim iar mici. Avem sau nu avem o masina, o bicicleta, orice, aceeasi situatie.  Avem casa si tot tragic e ca ne simtim goi, fără adapost. Avem familie si vrem alte persoane in jur. Avem prieteni și nu ne convin, dar dureros e cand nu avem pe nimeni aproape de suflet. Unde este cu adevarat problema? Ceva nu se leaga…

 

Pana una alta, cert este ca o viata avem cu totii si indiferent de problemele care tot apar, de stările cu care ne confruntam încontinuu, de răutățile din jur care tot ne lovesc, ar trebui macar sa incercam sa fim fericiti sau sa traim totul ca atare. Sa nu ne lăsam împotmoliți și sa depășim pas cu pas pietrele de pe poteca searbădă. Sa lăsam in urma noastră colbul ce se ridica in văzduh, oamenii rai, vorbele urate, necazurile sau piedicile. Suna ciudat…dar sa fim fericiti in pas cu problemele ce ne tin de mana este soluția pentru a depăși cu brio orice. Sa mergem mai departe pana găsim livada înflorită cea mult dorita de fiecare. 

 

Deci, pana la urma, traim in agonie sau in fericire tot ceea ce traim bun si rau?