Dacă tot este sezonul vacanțelor, iar eu mi-am amintit de călătoriile mele cu avionul, de ce să nu povestesc despre ele şi mai ales să împart din experiența mea aeriană? Sigur există persoane care încă nu au gustat cerul, la adevărata lui înălțime. Ele au nevoie de un impuls, dar și de multe sfaturi.
Călătoria cu avionul este o experiență unică, te înalță printre nori și te face să vibrezi din toate încheieturile atunci când eşti sus și vezi nemărginirea care te înconjoară. Este vorba despre o senzație nemaiîntâlnită. Mai ales dacă nu îți place la înălțime. Există oameni care adoră să zboare deasupra pământului şi a apelor, dar mai sunt unii cărora le este teamă de diferite idei preconcepute, cum ar fi prăbușirea ori atentatele teroriste. În orice caz, cu bun și cu rele, avioanele ne uşurează mult viețile, iar călătoriile sunt mult mai rapide. Dacă în trecut, mergeai foarte mult pentru a ajunge la destinație, schimbai mai multe mijloace de transport, acum totul este mai facil și mai rapid.
Personal am avut parte de ceva călătorii cu avionul și am realizat diferența dintre transportul terestru și cel aerian. Mai mult, am zburat cu firme diferite şi am putut face comparație între un zbor de calitate şi un zbor cu probleme.
Fie că este vorba despre BlueAir sau WizzAir ori Tarom, toate avioanele sunt compartimentate la fel. Locuri înghesuite, scaune nu prea comode pentru zboruri de mai mult de 3 ore, vecini de călătorie de toate tipurile la clasa low-cost și zgomot infernal. Am experimentat și turbulențe și întâmplări ciudate, dar şi sentimente frumoase.
Există, însă, câteva lucruri importante de care trebuie să ținem seama atunci când alegem să călătorim cu avionul, după cum urmează:
Atunci când dorim să cumpărăm un bilet de zbor este bine să alegem cu grijă agenția şi firma cu care vrem să zburăm.
Nu de alta, dar au existat multe cazuri de înșelăciuni, în care oamenii au fost furați. Cel mai bine este fim precauți.
Dacă ne hotărâm să plecăm în vacanță cu avionul, cel mai indicat moment pentru rezervarea zborului este cu cel puțin 3 luni înainte, pentru a prinde o ofertă de preț rezonabilă.
Întotdeauna, strategia de preț a companiilor aeriene se bazează pe acest principiu. Cu cât achiziționam un bilet mai devreme, cu atât va fi mai ieftin. Nu este recomandat să cumpărăm biletale pe ultima sută de metri, deși mai sunt și ofertele last minute foarte convenabile.
Este recomandată realizarea online a check-in-ului, pentru a evita aglomerația din aeroport.
Sunt binecunoscute aglomerările din aeroporturi și mai ales cozile infernale de la check-in. Pentru a nu pierde timpul și a nu ne crea o stare neplăcută, cel mai bine este să venim în aeroport cu check-in-ul deja făcut. Astfel se reduce timpul necesar derulării acestor activități obligatorii şi premergătoare îmbarcării.
Bagajul de mână trebuie să respecte condițiile impuse de compania de zbor, pentru a nu întâmpină probleme la controlul vamal.
Dacă nu respectăm regulile care se cer pentru a avea parte de un zbor plăcut și în siguranță, s-ar putea să întârziem zborul. Bagajul de mână nu trebuie să conțină lichide, mâncare sau obiecte periculoase. În caz contrar vom fi opriți la vamă.
Întâmplare: lumea s-a îmbarcat, avionul a decolat şi totul era ok până când de sus, din spațiul de depozitare al bagajelor de mână a început sa picure un lichid maro. De la picături a ajuns să curgă practic peste umărul pasagerului din fața mea. Când s-a conştientizat pericolul, toată lumea s-a panicat. Au venit stewardesele şi când au verificat bagajele, problema era o sticlă cu ceai. Comic, dar palpitant să treci prin astfel de situații.
În avion este indicat să păstrăm ordinea şi să nu ne grăbim spre locurile noastre, că oricum nu le ocupă nimeni altcineva înafară de noi.
Bineînțeles că toți ne-am dori să stăm pe locurile de la geam pentru a avea o priveliște de neuitat şi de aceea suntem nerăbdători să ne aflăm locurile, dar asta nu înseamnă că este normal să ne îmbulzim. Durează un pic până toată lumea termină de aşezat bagajele şi se aşează la locul ei. Puțină răbdare nu strică.
Pe parcursul călătoriei este bine să rămânem calmi şi să nu folosim telefoanele mobile decât pentru poze, eventual.
O călătorie plăcută este una liniştită. Este regula de aur a călătoriilor aeriene să ne conformăm şi să acceptăm faptul că nu ave voie să folosim telefoanele mobile ori laptopurile în timpul decolării, pe parcursul zborului şi la aterizarea avionului. Acestea pot interfera cu aparatura avionului. În plus, telefoniile mobile nu mai au semnal la altitudine mare.
La decolare trebuie să aplicăm un exercițiu de respirație pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de presiunea la care suntem supuși.
Se ştie că în timpul decolării apare senzația de înfundare. Ca să nu ne fie rău este indicat să inspirăm profund şi să expirăm în mod repetat până simțim că este mai bine. De asemenea, căscatul ajută foarte mult în desfundarea urechilor.
Pe toată durata călătoriei trebuie să ne hidratăm, pentru a evita stările de rău pricinuite de aerul uscat din avion şi de altitudine.
Apa este vitală într-o călătorie. Așa că lichidele sunt necesare pentru a ne potoli setea. Acestea trebuie să fie la îndemâna noastră oricând.
La aterizare este obligatoriu purtarea centurii de siguranță, după cum ne spun şi însoțitorii de zbor.
Centura de siguranță joacă un rol vital în orice călătorie. Datorită ei ne cresc şansele de supraviețuire în caz de accidente. Pe lângă centură, însoțitorii de zbor ne arată și alte obiecte esențiale precum măștile de oxigen, vestele de salvare, ieşirile de urgență sau instrucțiunile de zbor. Toate trebuie respectate cu strictețe.
Consumul de mâncare în avion ar trebui evitat pe cât posibil, pentru a nu avea grețuri.
Dacă ştim că avem probleme cu greața, cel mi bine nu mâncăm în timpul zborului. Oricum, în buzunarele scaunelor există pungi speciale pentru vomă.
Dacă respectăm aceste îndeumări minime, zborul cu avionul poate fi extraordinar. Cerul de un albasteu infinit poate fi al nostru, soarele poate fi atins, iar orizontul ne contopeşte. De sus, pământul este un desen. Munții sunt figurine. Maşinile furnicuțe. O VACANȚĂ DE VIS ÎNCEPE CU UN ZBOR DE VIS!
Foto: Colecție personală
Foto: Colecție personală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu