Munte sau mare?⛰vs.🏖

Când vine vorba despre planuri de concediu, adesea ne confruntăm cu veșnica dilemă: muntele sau marea? Alegerea este destul de dificilă, ținând cont că ambele destinații de vacanță sunt căutate intens de turiști. Cu toate acestea, fiecare dintre noi avem anumite preferințe în materie de locații. Așa că eu prefer muntele și îți voi spune și de ce.

Deși marea are farmecul ei purtat de briza și de valurile spumoase care se împletesc cu nisipul auriu, în lumina difuză a soarelui, pentru mine muntele rămâne prietenul meu din foarte multe puncte de vedere. La munte găsești și soare și susur de apă cristalină și adieri răcoritoare de vânt și liniște presărată cu adrenalină și poenițe primitoare pentru bronzat și de toate.

Dacă la mare stai toată ziua pe plajă, la umbra umbrelei, la munte ai parte de activități revigorante la umbra brazilor falnici, cum ar fi expedițiile și traseele montane, călătoriile cu telescaunul în vârful muntelui sau plimbările printre copaci de-a lungul râurilor. De asemenea, în timp ce la mare te poți bălăci în apă, la munte te poți relaxa în mijlocul naturii, poți medita și poți asculta șoaptele naturii. Te poți bronza foarte bine și la munte, la o piscină sau chiar în timpul plimbărilor fascinante. Distracția e peste tot.

Am fost de curând într-o vacanță de familie la munte și vă pot spune că am avut parte de peisaje desprinse din tablouri pictate. Am trăit fiecare zi petrecută acolo cu adrenalină intensă și am contemplat în comuniune cu natura. Ceva de nedescris în cuvinte. Drumețiile aproape zilnice și diminețile împrospătate de aerul curat al zonei au făcut deliciul vacanței. Munții din țara noastră sunt unici în splendoarea lor și spre surprinderea mea, mulți străini îi vizitează. Timp de aproape o săptămână am cutreierat prin munți, începând de la Bucegi, cu Masivul Piatra Craiului și până la Munții Maramureșului, cu Pietrosul Rodnei. Am strâns o paletă întreagă de peisaje mirifice, o doză de adrenalină cât pentru un an și un album mare de poze și amintiri.

Trebuie să îți povestesc tot ce am făcut în aceste câteva zile petrecute la munte, căci aceste modalități de recreere nu trebuie să rămână în umbră. Din contră, toți ar trebui să știm câte putem face la noi acasă. Dacă în prima zi am bătut la uşa castelelor măreţe şi ne-am clătit ochii, ne-am antrenat şi mintea printre zidurile lor, ale faimoaselor castele Bran sau Peleș, apoi am adulmecat bine priveliștea de sus, în căutarea liliecilor la Peştera Liliecilor, ei bine începând din cea de-a doua zi ne-am antrenat bine de tot picioarele, căci expedițiile pe munte au fost de-a dreptul explozive. Să-ți faci drum printre munți asemenea unui râu șerpuit, să faci slanomuri printre rădăcinile puternic ancorate și parcă antice ale brazilor, să escaladezi îndeaproape șanțurile adânci și versanții abrupți a fost o reală aventură. Cireașa de pe tort a fost de departe Canionul Șapte Scări. Pur și simplu îți taie respirația. Odată ajunși acolo, după o palpitantă călătorie printre brazi și istovitoare, ca să fiu sinceră, stâncile impunătoare ale canionul te fac să te zgâlțâi nițel, iar inima o ia la galop vrând parcă să fugă. Canionul transmitea prin grandoarea sa pericolul și adrenalina. Pentru mine a fost o senzație pe care nu am mai simțit-o până acum. Pe când mă apropiam tot mai mult de inima camionului, urcând treaptă cu treaptă, corpul îmi era inundat de o avalanșă de emoții. Stomacul mă furnica, picioarele nu mai aveau stare, palmele îmi transpirau, iar ochii îmi luceau. Cea de-a treia scară a fost cea mai năzdrăvană, prin poziționarea sa perpendiculară de-a lungul stâncii, dar și prin înălțimea infinită în acele momente. Erau persoane care se întorceau din drum la vederea scării, dar continuarea drumului și învingerea temerilor te face să te simți puternic. Ajunsă sus mi-au dat lacrimile de fericire, de nebunie, de satisfacție personală, de teamă dusă la extrem. Un amalgam de trăiri inimaginabile. La final nu mi-a venit să cred că am făcut-o și pe asta. Voi lăsa și câteva poze care să îmi certifice spusele, care nu sunt exagerări deloc. Acest canion este într-adevăr aventuros, dar și foarte periculos, căci acolo ești doar tu cu stâncile, iar scările aproape drepte îți sunt prietenele de care trebuie să te ții strâns dacă nu vrei să cazi pradă pietrelor fioroase. Pe de altă parte, minunatele cascade îți împrospătau simțurile și îți dădeau din curajul lor de a merge printre stânci. A fost cea mai frumoasă zi - verdictul mamei care s-a aventurat mai ceva ca o amazoană printre stâncile de piatră și a reușit să facă față mai bine decât mine provocării ce ne-a ieșit în cale. Atunci mi-am dat seama că vârsta chiar nu contează dacă inima e tânără și dornică de viaţă. M-a uimit, recunosc. Tăria și forța ei, spiritul luptător în faţa peripeţiilor, energia cu care a gustat din viață în acele momente au fost lecții pentru mine. Deci cine nu a fost la acest canionul, trebuie neapărat să meargă.

Ce am mai făcut printre altele în jurul Brașovului? Păi după o așa aventură ne-am relaxat cu toții la piscină. Paradisul Acvatic ne-a primit cu brațele deschise și ne-a destins mușchii încordați la saună şi jacuzzi. În lumina mistică a serii am văzut și Cetatea Medievală Râșnov, care ne-a ademenit spre zidurile ei îmbibate cu istorie. Peisajul avea să fie unul de poveste.

După Brașov a urmat Maramureșul, plai mioritic ce ne-a încântat cu al său port tradițional. Munții Pietrosul Rodnei ne-au întâmpinat falnici și voioași de musafiri. Zonă foarte primitoare, cu peisaje unul și unul. După o plimbare la înălțime cu telefericul până în vârful munților ne-am bucurat sufletul cu miorițele ce pășteau liniştite iarba cea neatinsă de mâna omului, iar bovinele care stăteau mândre la poză au completat cu succes cadrul tradițional. O nouă drumeție în natură ne aștepta până la Cascada Cailor. O cascadă măreață prin așezarea sa, de o lungime impresionantă și de un design unic. Pietrele maronii ce o înconjurau semănau cailor străjeri, ce o escortau de sus și până jos. Încă o zi cu totul specială. A urmat Săpânța, cu Cimitirul Vesel care ne-a smuls zâmbete dulci-amărui. Dincolo de atracția turistică, poveștile oamenilor sculptate pe acele cruci de lemn stârneau un amuzament ciudat. Mănăstirea Bârsana a încheiat turul obiectivelor turistice din zonă cu o liniște sufletească aparte.