Am o întrebare pentru toți șoferii din lume :) Șoferule dragă, îți mai aduci aminte oare de primele cursuri de condus? Ții minte emoțiile acelea de la început? Nebunia aia de adrenalină de la primele lecții în trafic?
Vreau să îți amintesc eu, căci ce să vezi, m-am apucat și eu înfocată nevoie mare de școala de șoferi și trebuie să deschid artificiile. Cum toată lumea s-a lansat în arta condusului odată cu majoratul, eu am zis sa fiu diferită și să mai aștept. Și am așteptat mult și bine...mașina. Probabil a luat-o prințul :))). Intr-un târziu, m-am deșteptat și m-am apucat de scoala de șoferi, cu teama și sfială. Era teama aceea că vremea propice a trecut, dar și sfiala de acel ceva nou. Era mai mult o delăsare și o amânare continuă, până am zis stop. Păi cum altfel? Vorba instructorului, om priceput, “toți specimenii au permis și tu nu?” Atât a trebuit!
De la un timp începea să îmi fie parcă rușine când spuneam că nu am permis, deși mai e și categoria celor care au dar nu conduc. Mai mult de nevoie, am decis că acum e momentul.
Ei bine, pentru toți a fost ceva nou la început, nu? Eu nu voi scrie, însă, despre procesul de înscriere, acte necesare, etape de învățate și așa mai departe, căci toată lumea cunoaște asta. Mai degrabă vreau să rememorați odată cu mine adevăratele trăiri din spatele acestui întreg proces.
Cred că pentru tine, șoferule experimentat, acum e o rutină, un robotism bine împământat în simțurile tale. Dar pentru cei începători, așa ca mine, sigur e o experiență plină de emoții, energie și curiozitate. Mai știi tremurul acela de picioare când ai apăsat pentru prima oară pedalele? Sau febra musculară de după, de la pedala de ambreiaj cu care “te joci” la orice manevră? Pff...prin câte trăiri treci atunci când înveți să conduci...
De la efortul efectiv și mintal, depus să schimbi vitezele în același timp cu apăsarea pedalelor corecte, până la asigurarea concomitentă în toate oglinzile mașinii și semnalizarea rapidă a directiei. Să vezi în același timp și semnele de circulație, intențiile pietonilor, iar de gropile din asfalt nu mai zic. Dar ce nebunie și cu menținerea volanului cum trebuie pe sosea sau formarea cârdului de mașini agitate, adunate în spate. Sunt atâtea treburi pe care trebuie să le facă un conducător auto, aproape simultan pe toate, că un începător uită să mai respire. Noroc de instructorul care îi aduce aminte și îl mai destinse, ajutându-l să scape de încordarea ce l-ar putea împietri.
Câta dezorientare și debusolare se transformă treptat în mecanism de șofat, unde fiecare acțiune este gândită logic și executată firesc, natural. Toate acestea sunt la început, atunci când experimentezi primii fiori ai unei frâne bruște sau când calci prea tare accelerația și nu simți motorul cum trebuie, iar mașina te zdruncină bine ca să îți mai revii. Când ești concentrat sau panicat, când nu știi sau ai uitat, când încerci o manevră și nu-ți iese...toate fac parte din șoferul care devii.
Dar de emoțiile de la examen mai știi? Nu spune că nu ai avut, că nu te crede nimeni. Adu-ți aminte mai bine cum a fost. Chestionare peste chestionare, teorie și teroare. Iar traseul, bată-l vina.....are legislație cu duzina. Cel mai important este să înveți cum trebuie și să rămâi cu amintiri plăcute, dar mai ales cu permisul auto. Apoi e vital ca ce obții să știi să și păstrezi, căci totul în viață depinde de tine.
Unii ar spune că le-a fost ușor, alții ar recunoaște efervescența acestei perioade în care pur și simplu înveți să conduci un autoturism, prin reguli de circulație și prin dezvoltarea instinctelor, asa cum ai învățat să mergi singur pe picioarele tale atunci când ai fost mic. Tot ce contează la final, este conduita și încrederea cu care conduci prin viață! De claxoane oricum nu vom scăpa nicicând, de șicane vom avea parte oricând, iar de pericole vom scăpa cum vom putea. Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu