A trecut oare? Dacă se încheie anul acesta, se termină și toate probleme? Toate bolile, toate grijile, toate tristețile și toate momentele urâte? Ce bine ar mai fi...
ANUL FĂRĂ CHIP
A fost anul în care parcă totul s-a oprit în loc, de la oameni și până la economie. Anul în care cu toții ne-am pierdut expresiile și grimasale de zi cu zi și anul în care am început să ne înfrânăm tot mai mult din dorințe, din activități și din simțiri. Încetul cu încetul, toate sentimentele care altă dată izbucneau ca un foc de artificii în aer, s-au diminuat odată cu trecerea zilelor. A acelor zile de coșmar, în care totul e interzis. Întreruperea tot mai amplă a contactului fizic uman și a diferitor activități a generat pentru mulți o adevarată ”boală”. Pe lângă existența virusului mortal, toate problemele generate în lanț, au dus la transformări greu de suportat și de reparat la nivelul psihicului. Creierul oamenilor parcă a înghetat undeva în timp...
Cred că adevăratul virus de temut, care ne-a afectat pe toți, este de altă natură. Efectele acestui an – virus s-au dezvoltat și s-au răspândit peste tot, mai cu seamă în subconștientul nostru. Tot amalgamul de știri negative rulate non-stop, peste tot, regulile și restricțiile aparte, distanțarea și masca nelipsită de pe chipul nostru, interminabilele cazuri de îmbolnăviri …… toate au dus încetul cu încetul la pustiirea sufletului. Asta s-a întâmplat din cauza avalanșei abătute dintr-o dată peste noi, când totul a luat-o razna și obișnuitul a devenit anormal. Încetul cu încetul, toate s-au acumulat și pentru unii, acum nimic nu mai pare important. Parcă nu se mai simte fericirea aia pură si nici supărarea, parcă nu îți mai pasă…Pur și simplu, bucuria furată a lucrurilor mărunte dispare în abis. Stând mai mereu în casă și pâstrand distanța pe afară, nu ne-am mai putut bucura de orice, cum ar fi un outfit nou, sau mirosul parfumului preferat, purtat la diverse întâlniri, o plimbare fără limite, o cină la restaurant, un film la cinema sau altele asemenea. O îmbrățișare spontană de exemplu. Toate au fost criogenizate în timp, iar sufletul care nu demult tresarea la fiecare, acum parcă plutește în derivă, în neștire, în confuzie. Izolat și intoxicat atât de mult, a ajuns la nepăsare. Până și supărarea sau furia au trecut, frica de la început a paralizat toate simțurile, iar traiul de zi cu zi a devenit robotizat. Vechea rutină a devenit nulă, vechiul eu a adormit, în așteptarea salvării. La serviciu nu mai e la fel, acasa e diferit. Lumea e schimonosită...timpul e transfigurat.
Manifestarea aceasta este un fel de stand-by pus de propriul creier pentru emoțiile pe care le emite. Atunci când creierul este bombardat cu lucruri negative și stresat o perioadă mai lungă de timp, el amorțește toate emoțiile de care este capabil pentru a ne face să fim oameni. Bucuria nu mai e bucurie, zambetul este adesea artificial sau forțat, teama devine nepăsare și tot ce ne făcea înainte să vibrăm este în final o umbră, o amintire nestemată. Se întâmplă acest lucru deoarece unii dintre noi avem nevoie de refacere, de energia necesară pentru a face față, pentru a trece peste. La polul opus, consumându-ne încontinuu ne-am distruge atât psihic cât și fizic, iar creierul nostru știe asta cel mai bine. Știe când e vremea de o pauză, o pauză de la tot. Sună puțin ciudat, dar este foarte real. Butonul acesta de pauza umană chiar există, nu e doar în filmele SF, iar noi putem renunța oricând la latura umană atunci când simțim că e prea mult. Acum, depinde doar de noi, pentru cât timp ne asumăm acest risc. Căci riscăm să ne pierdem total în această pauză și să ne dezumanizam complet și pentru totdeauna.
RESUSCITEAZĂ-ȚI SUFLETUL!
Mulți dintre noi ne aflăm în această pauză, fie că ne dăm seama sau nu. De aceea, mă întreb dacă putem să revenim la viața de dinainte. La zilele acelea fără pierderi și restricții, zilele când întâlnirile nu se mai amână, când atingerile și îmbrățișările se oferă fără frică și când ieșirile în oraș sau la cinema sunt momentele perfecte. Ca să nu ajungem la final să fim în pericol de a nu mai face nimic pentru a ne anima sufletul și trupul, avem și butonul de restart, care ne permite să o luăm de la capăt mereu, să ne reconstruim. Totul stă în mintea noastră, în atitudinea și felul cum ne raportăm la ceea ce se întâmplă în jur. Unii pot renunța ușor la orice speranță, în timp ce alții continuă să lupte, să se îndepărteze de nepăsare și să își creeze un univers mai blând, mai cald și mai prietenos. O lume mai veselă și mai activă, un loc mai sigur și mai drept. Un timp mai generos și mai bogat în sentimente pozitive și nobile. Cel puțin, la asta sperăm toți odată cu venirea unui nou început...
Să încheiem și să lăsăm în urmă tot ce a fost, să sperăm la mai bine și să uităm ce a fost urât. Să ne ancorăm într-un viitor mai bun, să găsim leacul în noi și să mergem mai departe. Distrugerea nu este definitivă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu