Înainte, auto-vorbitul era văzut ca o ciudățenie rară. Acum, însă, trebuie să recunoaștem că tot mai mulți dintre noi vorbim cu noi înșine. Asta din cauza circumstanțelor din ultima perioadă, a problemelor care nu se mai termină și a singurătății sociale. Eu am realizat că stau tot mai mult de vorbă cu mine însămi. Fac acest lucru mai mereu și e ok pe de o parte, căci toți o facem în anumite momente și nu înseamnă nebunie, ci mai degrabă autocunoaștere. E perfect normal sa vorbești cu tine în gând, la muncă sau acasă. Sigur o facem cu toții chiar și la cumpărături sau pe stradă, ori în fața laptopului, fie în mod involuntar și instantaneu, fie deliberat. Asta se întâmpla pentru că gândim tot timpul, cu voce tare sau nu. Analizăm și argumentăm totul în jur, pentru a lua decizii potrivite.
Vorbitul cu sine face mai ușoară concentrarea și rezolvarea situațiilor.
Contează însă și felul acestor “conversații interioare”. Eu una mă încadrez în categoria negativă, distructivă și pesimistă. Iar asta influentează tot: de la gândire, percepție, stare de spirit și până la activitate fizică și socială, viață. Sunt sigură că mai există și alți auto-critici asemenea mie, care înțeleg despre ce zic. Nu de multe ori, eu am fost singura care m-am tras în jos, m-am subestimat contrar evidențelor și m-am deplâns înloc să acționez. Am trecut prin multe situații nefavorabile și înloc să le accept ca atare, eu singură mi-am pus o etichetă greșită. Mereu m-am considerat slabă și nu îndeajuns de puternică ca să fac față provocărilor, deși vă spun....pe toate le-am trecut cu bine în final. Dar drumul a fost greu...și auto-sabotajul a fost mereu la îndemâna.
Oamenii care vorbesc cu ei înșiși sunt mai bogați spiritual și mai conștienți de natura existentei lor, de ceea ce se întâmplă cu ei.
Cu toate astea, așa cum spuneam din proprie experiență, există o diferență remarcabilă între un autodiscurs pozitiv și unul negativ. Ambele îți influentează semnificativ viața, traiul de zi cu zi. Deși, personal, mai mereu am încercat sa imi impun gânduri și stări pozitive, de cele mai multe ori am căzut în capcana celor negative, dramatice și frustrante. Din cauza asta am ajuns să mă învinovățesc pe mine de eșec și multe altele, până când m-am simțit prinsă și închisă în propria cușcă, asemena unui hamster care aleargă furios pe o roată încercând sa își croiască drum în propria viață, dar fără să ajungă nicăieri. Da, acesta este sentimentul! Roata aceea e de fapt viața, ca o buclă cu aceleași tipuri de probleme, cu aceleași situații repetitive și fără final. Deci, este clar că până la urmă cu toții murim. Dar ceea ce contează e ce facem cât trăim. Am mai vorbit despre acest aspect și am susținut mereu că gândurile noastre sunt ”de vină” pentru viața pe care o trăim. Doar ele ne influentează emoțiile, stările și apoi acțiunile. Aceste emoții depind de tipul de dialog interior la care apelăm în mod constant. De exemplu, atunci când viața ne obligă să o luăm de la capăt, ne spunem și ne blocăm singuri că nu putem face asta. În multe aspecte ale vieții mi-am pus piedici cu această auto-replică: ”Nu pot iar să trec prin asta!” Și, vă spun, nu e vorba de dacă poți face ceva sau nu, ci de percepția asupra acestei chestiuni. Eu, de exemplu, am reușit mai greu sa fac ceva din cauza gândirii de tipul “nu pot”, “nu știu”, deși am reușit perfect de fiecare dată când am fost nevoită. Deci, felul în care ne vorbim ne afectează în mod subconștient, iar genul acesta de auto-discurs al meu face viața mai grea decât este și se resimte cu adevărat.
Constientizarea mea? 👉 Antrenamentul!
Așa cum unii se antrenează la sală pentru a arată bine fizic, așa și noi, cei care gândim negativ, trebuie să ne antrenăm creierul astfel încât să ne simțim bine din interior. Oricât de nefavorabil ar fi mediul sau circumstanțele, important este să nu cedăm, căci viața este o luptă continuă și tocmai lupta aceasta face diferența între viața pe care ne-o dorim și cea pe care o trăim de fapt. Până la urmă, chiar și ce nu putem controla, poate fi controlat. Ok, putem fi bolnavi sau putem avea probleme în cuplu/familie, probleme la serviciu. Ceea ce contează e cum ne raportăm la toate acestea și cum le gestionăm. Putem controla atitudinea noastră și ceea ce facem în raport cu astfel de probleme. Unii reușesc, într-adevăr, să se antreneze singuri, însă alții ca mine au nevoie de ajutor, adică de un antrenor pentru a reuși. Pentru mine, ajutoarele sunt vorbele de încurajare, persoanele pozitive și sfaturile lor, exemplele sugestive și cărțile de dezvoltare personală, care practic îți modelează gândirea și starea.
Să știți că voința face diferența între a controla destinul și a fi controlat de destin. Am conștientizat faptul că viața nu se oprește pentru fricile și amânările mele sau pentru confuzia mea în anumite probleme. Ea merge mai departe, fie că particip sau nu la ea. Și uite așa trec orele, zilele, săptămânile și anii, iar ușa se închide de tot. Curiozitatea scade, dorința dispare, în timp ce vârsta crește. M-am întrebat mereu cum de un om amărât poate fi totuși vesel și mulțumit cu viața sa. Am aflat, până la urmă răspunsul. Oamenii sunt fericiti doar atunci când își acceptă pe deplin viața așa cum e ea, propria lor realitate fără resentimente, regrete și fără ravniri aievea. Bineînțeles că asta nu înseamnă oprirea evoluției, ci doar mulțumirea cu prezentul.
Am ridicat în sfârșit steagul alb!
Eu am pierdut mult timp consumându-mă de una de alta în loc să mă concentrez pe ce am acum și ce vreau să mai am în viitor. A fost un timp al delăsării, dezamăgirii și al pierderii controlului asupra gândurilor și emoțiilor proprii. Așadar, totul începe și se termina cu propria persoana! Chiar și când pierzi în viață, de fapt câștigi. De unde și zicatoarea “tot raul spre bine”. Câștigi noi experiențe și îți îmbunătățești drumul. Accepți în sfârșit tot ce vine și culegi învățămintele, chiar și de la persoanele care poate te-au subapreciat și nedreptățit. Mergi mai departe cu inima deschisă spre noi cunoașteri. Te accepți fix așa cum ești și începi să lucrezi la tine. Capeți încredere și voință. E important să îți recunoști atât calitatile și meritele, cât și defectele sau punctele slabe, pentru a crea acea dorință permanentă de a te depăși și de a reuși ceva în viață. Să renunți la pilotul automat și să îți gândești pozitiv viața, chiar dacă e incertă sau incorectă. Dansează, nu marșează. Plimbă-te, nu alerga. Acceptă, nu te plânge. Acționează, nu aștepta.
Să fii tu! Eu am câștigat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu