Publicitatea subliminală- mit sau realitate?

Știi?....îmi place să urmăresc reclamele de la tv. Să le descopăr logica și să le simt mesajul din spate. Să le dezvelesc de ambalajul pur comercial. Publicitatea a existat încă din timpuri străvechi și indiferent de forma pe care a căpătat-o, plecând de la tăblițe desenate sau pictate și până la cele mai ingenioase metode de a face cunoscut un produs, publicitatea a pornit din nevoia de a vinde. Practic, definiția de bază a publicității este tocmai modul prin care un produs sau serviciu este făcut cunoscut publicului și este vândut.

Publicitatea subliminală, un domeniu fascinant, este unul dintre marile mituri controversate, un mit ce m-a atras și pe mine încă din timpul facultății. Inevitabil apare îndoiala proprie ce pune sub semnul întrebării existența acestui tip de publicitate: ”Subliminal sau subtil?”

”Dacă e doar un mit, atunci de ce a fost interzis acest tip de reclamă?”

Și la noi, ca în majoritatea țărilor, publicitatea ce utilizează mesaje subliminale este interzisă și se pedepsește prin mai multe acte normative. Prin urmare, faptul că se vorbește despre ea și faptul că este interzisă, este o dovadă că reclama subliminală e cel puțin o posibilitate, dacă nu chiar o realitate. În acest sens, există numeroase studii, cercetări și experimente ce par a demonstra existența mesajelor subliminale în reclame, care pot influența puternic comportamentul consumatorilor. Un exemplu concret pe care l-am găsit este studiul realizat pe baza unei reclame de la BMW ”Tell me something.And I will forget; Show me something.And I can remember; Involve me.And I will understand.” Într-un test, cei de la BMW au demonstrat că pot face ca logo-ul firmei să apară în mintea oamenilor, fără a face abuz de el și fără a le arăta, practic, un spot la această marcă. Proiectarea pentru o fracțiune de secundă a siglei, în timpul unui clip, reprezintă un mesaj subliminal ce a funcționat asupra inconștientului privitorilor.

Exemplele pot fi multe, dacă ne referim la logo-urile tuturor brandurilor și încercăm să le deslușim înțelesul ascuns. Pe de altă parte, mulți dintre publicitari consideră că poveștile despre publicitatea subliminală sunt ca și cele despre OZN-uri. Nimeni nu le-a văzut sau simțit, dar toată lumea vorbește despre ele ca și cum ar fi o experiență unică de viață. Aici se pune problema dacă acest tip de publicitate este într-adevăr subliminală sau mai degrabă mascată. Nu știu dacă chiar se ocupă cineva cu strecurarea unui cadru de mai puțin de jumătate de secundă, cu lucruri care ar reprezenta un anumit brand, când poți brandui toate cele 30 de secunde alocate unei reclame. În publicitatea contemporană, poți brandui o atmosferă (care este specifică unei mărci), un mod de viață, o paletă cromatică... pentru simplul fapt că de vreo 20 de ani încoace brandurile chiar au personalități bine conturate și universuri usor recognoscibile. Și asta nu înseamnă subliminal, înseamnă subtil, adică elegant. Alina Damaschin, Business Development Director la Saatchi & Saatchi, este de părere că „a admite că există publicitate subliminală ar însemna să negi modalitatea de formare și rolul publicității tradiționale. Toate cărțile și articolele scrise de la apariția acestei ipoteze în anii ‘50 par desprinse din teoria conspirației. S-a afirmat că mesajele publicității subliminale manipulează de fapt prin folosirea unor subiecte tabu în fața cărora subiecții au mai puțin discernământ. S-au făcut cercetări, s-a încercat să se demonstreze cum în spatele unui print la un stick deodorant se vorbește despre sex, cum cuburile din paharul cu whisky induc imagini ce determină foștii alcoolici să se reîntoarcă la băutură sau cum anumite imagini de pe un pachet de țigări induc ideea de virilitate.“

Până la urmă care este adevărul?

Iată câteva dintre exemplele la care făceam referire: