Ziua în care îmi dau seama că timpul chiar trece

Tace și trece. Timpul ăsta chiar trece mut pe lângă noi. Nu întelegi profunzimea lucrurilor, până într-o zi când realitatea crudă te izbeşte în față. Acum mă întreb şi eu ca Delia în melodia sa, Cine m-a făcut om mare?

#Me & another version of me

Mă trezesc alta. Mă uit în oglindă și văd același chip naiv, dar totuși altfel. Ceva s-a schimbat în mine. Am un sentiment ciudat, pentru că nu şțiu ce anume. Încep să îmi pun întrebări, încercând cu disperare să îmi dau seama dacă sunt tot eu cea din fața mea. Cea care seamănă cu mine, dar îmi e străină totuşi. Nu știu ce s-a întâmplat ...E straniu. 

🔃  Brusc mă trezesc! 
E ciudat cum mintea ne joacă feste. Mă întreb... oare aşa se manifestă o criză existentială care te poate face să realizezi că timpul se scurge neîncetat, chiar dacă tu nu vrei să recunoști sau nu ai timp să conștientizezi acest lucru?

Da, în mod ironic, tot vine o zi, aceeaşi zi în fiecare an care este doar a ta şi care te face să te gândești cât de repede ai crescut, dar mai ales ce ai făcut până atunci și ce vrei să mai faci în viața ta. Îti pui pe tapet întreaga ta existență şi îți faci bilanțul, încercând să afli pe unde te situezi în prezentul încă neclar. Ce planuri ai avut, ce obiective ți-ai propus şi câte din ele le-ai atins. Balanța se înclină ori într-o parte ori într-alta. E legea fizicii, nu ai ce face.

Oricâte dorințe ți s-au indeplinit, parcă tot lipseşte ceva. Cel mai trist e atunci când îți dai seama că ai fost prea grăbit ca să simți bucuria momentului. Te-ai bucurat artificial, crezând că aia trebuie să însemne bucuria. Ai fost prea doborât de griji și de probleme cotidiene ca să poți trăi cu intensitate toate momentele importante din viața ta. Ai încercat din răsputeri să ții pasul cu alții, să continui să exiști printre necazuri, să rabzi şi să crești, dar de fapt nu te-ai trăit pe tine însuți. Toate câte au fost au trecut pe lângă tine, iar tu...tu ai trăit mereu superficial.

Zilele vin şi pleacă, anii trec în zbor. Ba e dimineață, ba e seară. Ba e luni, ba vineri. Săptămâna e stresată de alarma telefonului, aceeași dintotdeauna, care te trezește în fiecare dimineață buimac de somnul agitat al nopții ce-a trecut. Cafeaua şi-a pierdut  şi ea gustul aromat în graba ta de a pleca mai repede. Ziua devine anostă când ți-o petreci numai pentru alții. Cumpărăturile sunt o rutină ucigătoare. Casa e plictisită, fără chef de viață dacă nu este animată de tine. Seara ți-e prieten sau duşman, depinde. Îți aminteşte încontinuu de tot şi de toate. Dar în toate astea, tu unde eşti?

Problemele sunt la ordinea zilei, dar tu eşti extraordinar. O zi în care nu îți bucuri sufletul cu o mângâiere, inima cu o vorbă caldă, mintea cu un gând bun, buzele cu un zâmbet sincer sau cu o sărutare, ochii cu un chip sau un loc frumos, un film bun poate sau brațele cu o îmbrățișare și, de ce nu, stomacul cu un dulce, este ca și o zi pierdută, pentru că viața este alcătuită tocmai din aceste mici momente.

#Sursă: Internet

Oricât de plină ar fi viața cu de toate, tot mai există loc si pentru tine în ea. Ești tu și viața. Tu o faci să merite sau nu. Finalul e același pentru toți, însă. Dar fă-l să merite măcar. Fă-ți timp pentru tine și pentru cei dragi ție. Fă tot ce îți dorești și tot ce te face să simți că trăiești viața și nu că viața te trăiește!

Sursă foto: Internet