De ceva timp, primăvara chiar își face simțită prezența cu adevărat. Adică așa cum trebuie: cu soare cât încape, cu păsărele gălăgioase, iarbă verde, copaci înfloriți şi multă energie.
Bine, fiecare anotimp în parte are frumusețile lui şi merită savurat din plin. De pildă, iarna este ca un basm, cu ai săi fulgi albi de zăpadă, toamna e ca o dulceață intensă pentru ochi şi papile gustative, iar vara e ca o pată de culoare încinsă la soare. Toate îmi plac. Toate sunt unice în splendoarea lor.
Dar cum acum este vorba despre primăvara cea mult aşteptata şi binevenită, totul capătă farmec. Speranța reînvie, zvâcul acela reapare, ideile înmuguresc, ba chiar vin şi roadele muncii depuse de ce a timp. Vrei să faci lucruri noi, să te înnoiești spiritual, că tot vine şi sărbătoarea Pantelimon, dar şi material acolo, cu ceva cât de mic, nu contează. Trebuie ceva nou! Altfel nu se poate.
![]() |
#spring |
Dacă tot veni vorba, eu m-am înnoit cu o pereche de ochelari. Nu de soare, ci de vedere. De acum...să-mi încolțească ideile. 🤓😎
După două consultații optice diferite am hotărât că îmi trebuie nişte ochelari care să mă ajute în lucrul meu la calculator. Am început să cercetez. La final mi-am ales o formă care mi-a plăcut mereu. După mai multe probe am convenit că feței mele îi stă bine cu ochelarii de tip "ochi de pisică". Şi iaca aşa m-am pricopsit cu o pereche de "ochi de broască" aşa cum spune mama.
![]() |
#👓 |
Una peste alta, trebuie să ştii că este foarte important să îți alegi ochelarii după forma feței. Deci, dacă ai fața ovală eşti o norocoasă, căci ți se potrivesc toate tipurile de rame pentru ochelari. Aşa că nu ezita să îți alegi ochelari cu rame mai mari decât este necesar. Bine, acum aşa se şi poartă. Pe lângă asta, unei fețe ovale i se potrivește de minune o formă cât mai îndrăzneață, potrivită stilului tău. Poți experimenta fără teamă ramele rectangulare, ce pun în evidență pomeții. Cum spuneam, foarte apreciate sunt ramele de tip "ochi de pisică". Negrul este mereu la modă şi mereu eficinet, în sensul că scoate ochii în evidență.
Aşadar, trebuie reținut că alegerea ramei potrivite pentru fața ta depinde de mai multe aspecte:
- forma feței
- contrastul de culoare
- proporția mărimii
Eu îmi ador ochelarii achiziționați recent. Nu numai că mă ajută la PC, dar sunt şi foarte estetici. Rolul lor este unul dublu, deci. Ştiu că am plecat de la frumusețea anotimpurilor şi am ajuns la frumusețea ochelarilor. Însă, trebuia să mă laud cu ei.
În asta constă frumusețea vieții: momente frumoase şi lucruri frumoase, de care trebuie să te bucuri la timp!
În asta constă frumusețea vieții: momente frumoase şi lucruri frumoase, de care trebuie să te bucuri la timp!
Lucrurile frumoase merită povestite!
Povestește-mi şi tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu