Uite-mă, tată, cât sunt de schimbată!
Încă un an stă să se încheie...cu bune și cu rele, cu roade sau cu dezamăgiri, cu amintiri și planuri. E vremea bilanțului. Unul mai sincer ca niciodată. S-au întâmplat multe, au trecut de-a valma peste mine. Unele au trecut pe lângă mine, altele prin mine.
***
Atunci mică, acum mare. Atunci slabă, acum puternică. Atunci naivă, acum matură. Atunci plăpândă, acum încrezătoare. Atunci fricoasă, acum bătăioasă. Atunci elevă, acum licențiată. Atunci timidă și tăcută, acum vorbăreață și deschisă. Atunci inocentă, acum învățată. Atunci și acum, cele două variabile definitorii pentru parcursul meu în viață. Am avut multe piedici şi limite...El a plecat cu totul și m-a lipsit de figura paternă a unui cămin puternic. Totuși am avut parte de multe alte lucruri, iubire și răsfăț cât pentru o familie cu trei părinți, ci nu cu unul. Am evoluat şi am luat tot ce am putut. Am luat singură ceea ce trebuia să îmi fie dat. Am luat tărie de la viață, am luat iubire de la mamă, am luat speranță de sus.
Cândva am fost lăsată asemenea unui miel între lupi, fără milă şi fără apărare. Și totuși m-am descurcat. Am avut alături pe cea mai sfântă dintre sfinți - mama. El, însă, cel care trebuia să-mi fie scut de aparare și izvor de tărie m-a lăsat golașă pe câmpul rece de bătălie al vieții, doar cu sabia tăioasă în mână fără a şti cum să o mânuiesc, fără a avea exemplul şi modelul firesc. Nu am fost "antrenată" înainte de a mușca din viață, ci m-a abandonat în vâlvătaia ei. Nu mi-a dat și mie din cunoștințele și povețele lui adunate de-a lungul anilor, ci s-a îndepărtat în zarea rece a vremii. Am primit, însă, cea mai grea încercare a vieții. El s-a înstrăinat. Crudul adevăr este că nu s-a iubit pe el însuși, căci eu îi sunt o parte. Inima mea i-a fost străină, așa cum mi-este mie chipul său. Ceața l-a acoperit din ce în ce mai mult, iar pânza de păianjeni l-a învăluit tot mai tare. Acum ești doar o altă față din mulțime...
Mi-au fost frânte aripile înainte să știu cum să zbor, dar nu am căzut din cuib, să ştii. Am dat din coate și mi-am făcut loc printre toți. Am învățat de la alți oameni să mă înalt încet şi frumos. Când m-am dezechilibrat de pe craca ce mi-a fost drum am fost ținută bine de cele două mâini firave, dar ferme, singurele pe care le-am cunoscut a lupta pentru mine cu adevărat. Cândva aveam și eu un tată, acum ce ești oare? Se spune că tatăl nu este cel care te face, ci cel care îți este alături în momentele importante din viață...
***
Lipsa ta mi-a fost lecție. A creat un etalon urât pentru mine. A călcat în picioare seva vieții. S-a bucurat lângă alții și nu mi-a auzit inima, nu mi-a simțit febra și frisoanele, nu mi-a alinat durerile. Nu a aflat nici emoțiile sau bucuriile sufletului. Nu a știut temerile și nici mândriile mele. Nu a vrut. Egoismul i-a fost dușman și l-a ucis fără să știe. Aflați că nu mă plâng deloc, căci am câștigat mai mult decât am crezut că am pierdut. El, însă, a pierdut mai mult decât a vrut să câștige. Cum sunt lucrurile mărunte și pline de însemnătate pentru fiecare suflet~om~cetățean~tată. A ratat prima zi de școală, prima plimbare cu bicicleta, primul examen, prima zi de facultate, bucuria și emoțiile absolvirii studiilor, aprecierile și mulțumirile copilului său, clipele frumoase de Paști sau momentele magice în sânul familiei de Crăciun. A lipsit la toate deciziile și evenimentele importante din viață, iar acest lucru cred că este dureros, cel puțin acum când timpul l-a ajuns din urmă. Practic, și-a ratat familia.
<I-a fost vreodată dor? Oare s-a din când în când cum sunt, ce mai fac, dacă sunt bine, dacă sunt veselă sau stristă?>... mă mai întreb uneori. Stomacului îi dă mâncare, dar inima cu ce și-o hrănește oare? Poate cu iluzii, bucurii trecătoare și false, căci cele sincere și pure nu le-a cunoscut îndeajuns. Trupul și-l odihnește la asfințit, dar mintea cum și-o adoarme? Conștiința ce îi spune oare? Orice ar fi, acum nu mai contează. Înțeleg totuși un lucru: obligația nu i-a fost calea, ci mai cu seamă libertatea. Astfel îi mulțumesc pentru că ne-a descătușat de el, de intrigi și de ură, de principii greșite și de vorbe urâte. Așa nu am cunoscut dușmănia, umilința, cearta sau violența în familie. E adevărat că am avut un parcurs plin cu obstacole, dar am mers și am căutat lumina de la capătul acelui tunel anevoios și alunecos pe care tot omul îl traversează, oricare ar fi el. Pentru mine, tu ai reprezentat tunelul întunecat. Am reușit să înțeles că doar prin iubire și dăruire se poate crește frumos. Eu am câștigat lupta, am dobândit bucuria de a trăi, dar el? Pomul din grădina mamei, cu tulpină subțire și cu două ramuri mici a prins rădăcini tari și a înflorit. Nu l-a văzut înălțându-se și nici nu i-a putut simți mireasma. Nu noi te-am pierdut, ci tu te-ai pierdut pe tine...
***
Despărțirea de tine a fost, poate, cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla! Acest destin neînțeles m-a ajutat să devin persoana din prezent. Poate destinul a făcut să am parte de o wonder mother, o mamă eroină, care în prezența lui ar fi devenit doar o altă mamă obișnuită. De altfel, locul lui nu a fost niciodată gol. În definitiv, am învățat cum să mă confrunt singură cu temeri și probleme, că trebuie să apreciez mai mult relațiile de familie și să-mi iubesc nespus mama și sora cu care am împărțit o viață cu bucurii și tristeți. Și mai important este să rămân și să ajut dacă pot, ci nu să fug din fața responsabilităților, așa cum a făcut el cândva. Am conștientizat, de mic copil, că trebuie să fiu mulțumită cu ceea ce am și să mă bucur din toată inima de toate lucrurile mărunte și mai ales să nu îmi pierd speranța unei zile mai bune, să trăiesc conștiincios și să lupt pentru ceea ce-mi doresc. Cu toții facem compromisuri în viață, dar eu am aflat care este sacrificiul suprem: acela de a fi fericit pentru și împreună cu ceilalți și nu doar pentru sine.
Eu sunt fericită cu familia mea! Dar tu?
 |
| #OneRealFamily |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu